FOTO – Peste 550 de sancțiuni date de polițiștii rutieri în Vâlcea, în doar trei zile. Zeci de șoferi au rămas fără permis
Polițiștii rutieri din Vâlcea au ieșit în trafic în perioada 11–13 septembrie, într-o serie de acțiuni desfășurate împreună cu polițiștii de ordine publică. În trei zile, oamenii legii au aplicat 554 de sancțiuni contravenționale și au constatat șase infracțiuni.
Cele mai multe amenzi au fost date pentru abateri legate de viteză. Din totalul sancțiunilor, 141 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Polițiștii au sancționat și 20 de bicicliști, iar în 13 cazuri au fost constatate depășiri neregulamentare.
Controalele au inclus și verificări privind consumul de alcool și substanțe psihoactive. Au fost efectuate 264 de testări pentru alcool și alte cinci pentru depistarea substanțelor psihoactive. Toate cele cinci teste antidrog au avut rezultate negative.
În urma abaterilor constatate, 44 de șoferi au rămas fără permis. 17 permise au fost reținute pentru viteză, 14 pentru depășiri neregulamentare, iar cinci pentru conducerea sub influența alcoolului. Alte 25 de certificate de înmatriculare au fost retrase.
Valoarea totală a amenzilor se ridică la aproximativ 174.000 de lei. În aceeași perioadă, în județul Vâlcea nu a fost înregistrat niciun accident rutier grav soldat cu victime.
“În perioada menționată, la nivelul județului Vâlcea nu au fost înregistrate accidente rutiere grave soldate cu victime omenești.
Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile de drum și să nu conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Acțiunile polițiștilor continuă și în perioada următoare, pentru prevenirea accidentelor rutiere și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice” – informează IPJ Vâlcea.
