VIDEO. Amenințări și atac cu drujba într-o comună din Vâlcea. Un tânăr a fost reținut

Screenshot

Screenshot

Un conflict izbucnit în satul Cucești, din comuna Oteșani, s-a încheiat cu intervenția polițiștilor și reținerea unui tânăr de 25 de ani. Acesta este cercetat după ce ar fi amenințat un bărbat și i-ar fi distrus autoturismul folosind un motoferăstrău.

Totul s-ar fi întâmplat în noaptea de 12 spre 13 septembrie, în jurul orei 4.00, când cei doi doi protagoniști s-au întâlnit pe DN 65C, în Cucești, iar situația a degenerat rapid. Potrivit anchetatorilor, tânărul de 25 de ani l-ar fi amenințat pe bărbatul de 36 de ani, după care s-ar fi îndreptat spre mașina acestuia și a atacat.

Cu drujba în mână, el a spart spart geamul portierei din stânga față și a tăiat anvelopa din stânga spate a autoturismului.

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Măldărești au deschis un dosar penal pentru amenințare și distrugere. Cazul a fost cercetat sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu.

După administrarea probelor, pe 14 septembrie, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea.

„În urma probatoriului administrat, la data de 14 septembrie 2026, față de tânărul de 25 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, iar cercetările sunt continuate.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – informează IPJ Vâlcea.