FOTO – Acțiune de ecologizare în comuna Muereasca. Primarul Ion Ungureanu:“Natura, spațiile verzi și locul în care trăim merită mai mult decât indiferență”
O acțiune de ecologizare a avut loc în comuna Muereasca, unde mai mulți localnici s-au mobilizat pentru a curăța zone afectate de deșeuri abandonate. Plasticul, sticlele și gunoaiele aruncate la întâmplare au fost strânse și depozitate în saci, într-un efort comun pentru igienizarea spațiilor din comunitate.
Primarul comunei Muereasca, Ion Ungureanu, a transmis un mesaj de responsabilitate civică și le-a cerut locuitorilor să contribuie la păstrarea curățeniei și să nu abandoneze deșeurile în natură.
„Când am început azi dimineață, imaginea era dezolantă. Gunoaie aruncate la întâmplare, plastic, sticle și resturi lăsate în urmă de nepăsare. Este ușor să te uiți la o astfel de imagine, să dai din umeri și să spui: <Nu eu le-am aruncat, nu e treaba mea>.
Dar astăzi, noi am ales să spunem altceva. Am ales să spunem că comunitatea noastră este treaba noastră. Că natura, spațiile verzi și locul în care trăim merită mai mult decât indiferență. Am schimbat hainele comode pe mănuși și saci menajeri și am dovedit că o mână de oameni hotărâți poate face într-o singură zi ceea ce mulți cred că este imposibil.
Sacii aceștia plini pe care îi vedem adunați nu sunt doar deșeuri strânse. Ei reprezintă responsabilitate, respect și muncă de echipă.
Schimbarea nu se oprește însă aici. Curățenia pe care am făcut-o astăzi este un prim pas, dar adevărata provocare începe de mâine: aceea de a păstra ceea ce am curățat și de a-i inspira și pe alții să fie mai responsabili. Fiecare ambalaj aruncat la coș, fiecare gest de grijă contează.
Vă mulțumesc fiecăruia dintre voi pentru efort, pentru energia pozitivă și pentru că nu ați ezitat să vă murdăriți mâinile pentru o cauză curată. Să fim mândri de ce am realizat astăzi!
Vă rog, pentru sănătatea noastră, a copiilor și nepoților noștri, să nu mai aruncați / abandonați gunoaie menajere sau de orice fel, decât în locuri special amenajate sau în tomberoanele existente în gospodării” – a declarat primarul comunei Muereasca, Ion Ungureanu.
Acțiunea a avut, astfel, nu doar un scop de curățare a zonelor afectate de deșeuri, ci și unul de responsabilizare a comunității. Mesajul administrației locale este ca spațiile igienizate să fie păstrate curate și ca fiecare locuitor să contribuie, prin gesturi simple, la protejarea mediului în care trăiește.
