Tânără condamnată la 1 an și 7 luni de închisoare de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru mai multe furturi
O femeie în vârstă de 26 de ani, din Pitești, a ajuns în penitenciar după ce polițiștii au pus în executare un mandat de executare a pedepsei emis de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Mandatul a fost pus în executare pe 17 septembrie, de polițiștii Secției 3 Poliție Pitești. Femeia a fost condamnată la 1 an și 7 luni de închisoare, ca urmare a săvârșirii mai multor infracțiuni de furt și furt calificat.
După identificare, aceasta a fost preluată de polițiști și introdusă într-o unitate din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, unde urmează să își execute pedeapsa.
Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
