FOTO/VIDEO. A luat foc fosta unitate militară Vlădești, din Râmnicu Vâlcea. Mobilizare masivă de pompieri, traficul pe Știrbei Vodă este blocat

DC6E031A-16EA-430A-9D15-A9D3CFA03119

UPDATE: La fața locului au ajuns și reprezentanții CEZ pentru a opri curentul în zonă.

Un incendiu a izbucnit la acoperișul fostei unități militare Vlădești, situată în municipiul Râmnicu Vâlcea. Pompierii intervin cu numeroase echipaje și autospeciale pentru gestionarea situației.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea a mobilizat forțe din mai multe subunități. De la Detașamentul Râmnicu Vâlcea au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), o autoscară, o autospecială de descarcerare și un container de intervenție de tip ABROLL.

La intervenție participă și echipaje de la Detașamentul Drăgășani, cu o autoscară și o autospecială de stingere, de la Garda de Intervenție Bunești, cu o autospecială de stingere, precum și de la Stația de Pompieri Brezoi, cu o autospecială de stingere.

Traficul rutier pe strada Știrbei Vodă este blocat complet, în contextul intervenției echipajelor de pompieri.

Deocamdată, nu sunt disponibile informații confirmate privind cauza izbucnirii incendiului, eventualele victime sau amploarea pagubelor materiale. Intervenția pompierilor este în desfășurare. Vom reveni!