FOTO – Razie cu mascați și câine antidrog la Drăgășani. Polițiștii au găsit substanțe suspecte într-o mașină

B3DC194A-7311-4FF7-83AA-4527762D67DC

Polițiștii și jandarmii au făcut controale în Drăgășani și în localitățile din apropiere, pe 10 octombrie și în noaptea de 10 spre 11 octombrie. La acțiune au participat inclusiv luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și câini specializați în depistarea substanțelor interzise.

În timpul verificărilor, oamenii legii au găsit aproximativ două grame de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive într-un autoturism oprit pe strada Dealul Viilor din Drăgășani. În mașină se aflau doi bărbați și o femeie. Polițiștii au descoperit și obiecte folosite pentru mărunțirea substanțelor.

Cele trei persoane au fost duse la sediul Poliției Municipiului Drăgășani pentru verificări suplimentare, iar bunurile găsite au fost ridicate. La depistarea substanțelor a contribuit și Dora, câinele specializat al Serviciului Criminalistic.

„În acest caz, a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.

183 de amenzi, în valoare de aproximativ 100.000 de lei

Acțiunea a vizat și siguranța rutieră, ordinea publică, activitățile comerciale și respectarea legislației privind jocurile de noroc.

Polițiștii au legitimat 232 de persoane, au verificat 195 de autovehicule și au făcut controale la 15 societăți comerciale. Șoferii au fost supuși la aproximativ 200 de testări pentru depistarea consumului de alcool și la cinci testări pentru identificarea substanțelor psihoactive.

Bilanțul controalelor include 183 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de aproximativ 100.000 de lei. Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru încălcarea regulilor de circulație.

Polițiștii au reținut 13 permise de conducere, dintre care opt pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise. Au fost retrase și două certificate de înmatriculare.

Verificările privind activitățile economice au dus și la indisponibilizarea unor sume de bani în valoare de aproximativ 2.000 de lei, în legătură cu nereguli privind fiscalizarea încasărilor.

Potrivit IPJ Vâlcea, acțiunile de acest tip vor continua atât în Drăgășani, cât și în alte localități din județ.

https://youtube.com/shorts/Azh8xokfi2Q?si=LQ9zotoEEp8kMVQy