FOTO – Beat la volan, după ce fusese amendat pentru consum de alcool în curtea spitalului. Jandarmii l-au oprit în Râmnicu Vâlcea
Un bărbat de 49 de ani a fost la un pas să provoace un incident pe străzile municipiului Râmnicu Vâlcea, după ce s-a urcat băut la volan, deși fusese amendat cu puțin timp înainte de un echipaj al Jandarmeriei Vâlcea pentru consum de alcool în curtea spitalului județean.
Totul a început în incinta unității medicale, unde jandarmii au observat că bărbatul consuma alcool și l-au sancționat contravențional pentru acest lucru. Numai că amenda nu l-a împiedicat să se urce la volan și să plece cu mașina prin oraș.
Ghinionul său a fost că jandarmii au tot stat cu ochii pe el și au observat când a început deplasarea cu autoturiamul. Astfel că, angajații IJJ Vâlcea au pornit în urmărirea autoturismului. În timpul deplasării, șoferul ar fi fost aproape să lovească un pieton, transformându-se într-un pericol pentru ceilalți participanți la trafic. Ca urmare, pentru a-l determina să tragă pe dreapta, jandarmii au poziționat autospeciala în fața mașinii, în zona Hanul Haiducilor, și au solicitat sprijinul Poliției.
Ajunși la fața locului, polițiștii rutieri l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au preluat cazul pentru continuarea verificărilor și dispunerea măsurilor legale.
