Ilie Bolojan: „Nu votăm pentru a-i salva politic pe cei care au provocat criza. Am putea vota pentru ca România să poată ieși din ea”

657A49E4-F956-4F68-9876-65F7B6F9E879

Președintele PNL, Ilie Bolojan, susține că liberalii ar putea vota învestirea guvernului Niculescu, în baza unui acord care să limiteze sprijinul parlamentar la obiective bugetare și principii de bună guvernare. Liderul liberal avertizează că prelungirea crizei politice ar putea avea consecințe grave pentru România, chiar dacă un asemenea vot ar presupune un risc de imagine pentru partid.

„Responsabilitatea reală nu este o formulă de discurs, ci măsura lucrurilor pe care le faci atunci când ești pus în situația să plătești un preț. Iar pentru Partidul Național Liberal, un vot pentru învestirea guvernului Niculescu, adică pentru revenirea PSD la guvernare cu nume de la care nu ai așteptări, ar putea să ne coste nu doar politic, ci și personal”, a declarat Ilie Bolojan, președintele PNL.

Liderul liberal afirmă că partidul trebuie să aleagă între refuzul învestiturii și asumarea unei decizii care ar putea contribui la depășirea blocajului politic.

„Putem refuza. Din punct de vedere strict politic, probabil că aceasta este cea mai comodă variantă pentru noi. Dar pentru România? Cel mai ușor este să fii radical. Când porți răspunderea de premier și ești un om responsabil, e mai greu”, a transmis Ilie Bolojan.

Acesta avertizează că prelungirea crizei ar putea afecta funcționarea unor domenii esențiale, în special sănătatea, și ar putea crește costurile de finanțare ale statului.

„Fără o rectificare bugetară rapidă, mai multe domenii esențiale nu vor mai funcționa, în frunte cu sănătatea. Din vară, pentru că nu le-au fost alocate sumele necesare, o parte din unitățile de primiri urgențe nu mai aveau bani pentru funcționare. S-au relocat sume în interiorul bugetului Ministerului Sănătății, dar s-a ajuns la limita acestora”, a declarat președintele PNL.

„Ne vom împrumuta tot mai greu, cu dobânzi tot mai mari. Fără un guvern funcțional, riscul de țară rămâne ridicat. Toate rezultatele eforturilor din ultimele luni ar fi irosite”, a avertizat Ilie Bolojan.

PNL ia în calcul un vot condiționat

Potrivit lui Bolojan, grupurile parlamentare liberale au recomandat acordarea votului de învestitură în baza unui acord cu premierul desemnat, valabil până în primăvara anului 2027.

„Deocamdată, grupurile parlamentare au recomandat să dăm votul de învestitură în baza unui acord pe care l-aș putea semna cu premierul desemnat. Acordul trasează precis limitele unei susțineri punctuale, strict pentru obiectivele bugetare, principiile de transparență, bună guvernare și democrație parlamentară, și este valabil până în primăvara anului 2027”, a precizat președintele PNL.

Ilie Bolojan a subliniat că liberalii își rezervă dreptul de a sancționa eventualele încălcări ale acordului printr-o moțiune de cenzură.

„Ne rezervăm inclusiv posibilitatea de a vota o moțiune de cenzură dacă acestea sunt încălcate”, a declarat liderul liberal.

Acesta a exclus posibilitatea refacerii coaliției și a precizat că PNL nu va acorda un sprijin necondiționat viitorului executiv.

„Nu refacem coaliția și nu vom acorda în niciun caz o susținere necondiționată pentru învestitură. Votul nu va fi unul de încredere. Votul va fi pentru ieșirea dintr-o criză lungă pe care România nu și-o mai permite”, a afirmat Ilie Bolojan.

Președintele PNL a mai spus că responsabilitatea pentru componența viitorului cabinet îi revine premierului desemnat.

„Responsabilitatea pentru echipa cu care va guverna îi aparține în exclusivitate premierului tehnocrat desemnat de către Președintele României. Și așa este și normal: domnia sa are datoria de a forma un cabinet și o majoritate de învestire. Noi vom fi în opoziție și ne vom manifesta ca atare după potențiala învestitură”, a precizat Bolojan.

„PNL își asumă un risc politic”

Ilie Bolojan consideră că formațiunile care au contribuit la căderea guvernului trebuie să își asume acum responsabilitatea guvernării și a soluțiilor propuse pentru depășirea crizei.

„Până la urmă, ieșim și din ipocrizie. Cei care au doborât guvernul, direct și indirect, își vor asuma acum guvernarea și soluțiile. Noi am încercat tot ce s-a putut, dar nu am avut sprijinul necesar”, a declarat președintele PNL.

Liderul liberal a recunoscut că un eventual vot pentru învestitură ar putea afecta imaginea partidului, inclusiv prin asocierea liberalilor cu deciziile viitorului guvern.

„Și eu, și colegii mei suntem perfect conștienți că, prin această posibilă decizie, PNL își asumă un risc politic. Știm că, de fiecare dată când guvernul va face ceva greșit, vom putea fi acuzați din cauza acestui vot, chiar dacă opoziția noastră va fi completă”, a afirmat Ilie Bolojan.

Acesta a susținut că decizia trebuie evaluată în funcție de consecințele pentru țară, nu doar de costurile politice pentru PNL.

„Primul criteriu al unei decizii nu poate fi ce ne convine. Când ai o mare răspundere, întâi faci ceea ce trebuie”, a transmis liderul liberal.

Bolojan a avertizat că lipsa unui guvern cu puteri depline ar putea agrava problemele bugetare și instituționale ale României.

„Cum ar fi pentru România fără un guvern cu puteri depline, fără bani pentru domenii vitale, precum ambulanța sau spitalele, fără perspectiva unui buget, cu o majoritate parlamentară populistă, dispusă să ia orice decizie pentru că nu ea răspunde, ci un guvern legat de mâini? Și, în cazul unui posibil colaps al instituțiilor, va mai conta cine și-a salvat imaginea?”, a întrebat președintele PNL.

„Nu votăm pentru a-i salva politic pe cei care au provocat criza. Am putea vota pentru ca România să poată ieși din ea”, a încheiat Ilie Bolojan, președintele Partidului Național Liberal.