PNL: Digitalizăm serviciile publice
Hub-ul MAI este un succes în digitalizarea accesului cetățenilor la serviciile publice. În primul an…
Hub-ul MAI este un succes în digitalizarea accesului cetățenilor la serviciile publice. În primul an de la operaționalizare, portalul a fost accesat de peste 4,5 milioane de ori, având înregistrați aproape 370.000 de utilizatori unici.
Printre serviciile oferite, cele mai apreciate sunt programarea online pentru obținerea pașaportului (peste 980.000 de programări) și eliberarea gratuită a cazierului judiciar (aproape 350.000 de solicitări).
Simplificarea relației cetățenilor cu instituțiile statului a diminuat considerabil timpul de așteptare și a eliminat necesitatea deplasării până la un ghișeu.
Soluția informatică a fost concepută și implementată prin resurse proprii de specialiștii IT ai Ministerului Afacerilor Interne, cu sprijinul punctual al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. Lucrul la hub-ul MAI continuă, noi servicii urmând să fie adăugate în acest an.
Portalul poate fi accesat aici: https://hub.mai.gov.ro/
🅿️