FOTO. Clădire nouă inaugurată la Spitalul de Psihiatrie din Drăgoești
Consiliul Județean Vâlcea a construit o clădire noua la Spitalul de Psihiatrie din Drăgoești, cu…
Consiliul Județean Vâlcea a construit o clădire noua la Spitalul de Psihiatrie din Drăgoești, cu fonduri din bugetul județului. O clădire modernă și funcțională, extrem de necesară pentru desfășurarea unei bune activități în această unitate spitalicească. Edificiul are două etaje, fiind amenajate 12 saloane duble cu grup sanitar propriu, 2 izolatoare, sală de tratamente, cabinete medicale, sală de mese, lift și vestiare pentru personal. Întreaga investiție s-a ridicat la suma de 1,25 milioane euro.
“Imobilul nou-construit oferă pacienților condiții de cazare superioare și este dotat cu sisteme de supraveghere video în saloane şi de detecţie la incendiu.
Sunt bucuros că reușim să finalizăm încă o investiție care să vină în sprijinul cadrelor medicale și care să îmbunătățească actul medical și condițiile din spitalele vâlcene.
Am făcut pași importanți pentru modernizarea infrastructurii de sănătate, investind în ultimii ani peste 80 de milioane euro, în reabilitarea și dotarea cu aparatură medicală a celor trei spitale aflate în coordonare.
Am inaugurat, la Drăgoești, acest imobil. În scurt timp, vom inaugura prima clădire de spital construită, în Râmnicu Vâlcea, după Revoluție și vom demara lucrările pentru noi corpuri de clădire la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea și la cel din Mihăești.
Facem tot ce ține de noi, cu bună-credință, pentru ca întreg sistemul sanitar județean să devină unul modern şi performant” – spune președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.