Tâlhărie pe o stradă din Râmnicu Vâlcea. Un tânăr a fost arestat

Un tânăr de 22 de ani a fost arestat preventiv, zilele trecuta, el fiind principalul…

Un tânăr de 22 de ani a fost arestat preventiv, zilele trecuta, el fiind principalul suspect într-un caz de tâlhărie calificată. Totul s-a întâmplat pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, unde o femeie a fost bruscată în plină stradă, furându-i-se geanta de pe umăr.

“În fapt, la data de 31 mai a.c., în jurul orei 02:39, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, din municipiul Râmnicu Vâlcea, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi deposedat-o de geanta pe care o avea pe umăr.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au stabilit identitatea unui tânăr de 22 de ani, bănuit de comiterea faptei.

În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, tânărul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea, ulterior judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura arestării preventive a acestuia pentru 30 de zile.

Polițiștii continuă cercetările, în cadrului unui dosar penal, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru documentarea întregii activități infracționale a acestuia” – precizează IPJ Vâlcea.

foto ilustrativ