Cereri pentru urna mobilă, falsificate la Vâlcea. Noi incidente electorale…
IPJ Vâlcea anunță că, până la ora 18:00, în judeţ au fost semnalate 32 de…
IPJ Vâlcea anunță că, până la ora 18:00, în judeţ au fost semnalate 32 de incidente în legătură cu procesul electoral. Astfel, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale: 4 amenzi în valoare de 3.200 de lei și 6 avertismente, fiind întocmit și un dosar penal.
Exemple:
1. Polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Sutești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat, din localitatea Glăvile, ar fi intrat în cabina de vot împreună cu o altă persoană. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că un bărbat de 55 de ani, ar fi solicitat să o ajute pe mama sa în cabina de vot, motivând că aceasta are probleme de handicap, iar ulterior a mers in cabina alăturată, unde se afla o altă persoană cu care venise la votare. Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei conform prevederilor Legii nr 115/2015.
2. Totodată, în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Drăgășani au fost sesizați cu privire la faptul că, la secția de votare nr. 100, un bărbat ar fi fotografiat buletinul de vot. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 600 de lei conform prevederilor Legii 115/2015.
3. Polițiștii din cadrul Poliției Secției nr. 8 Lăpușata au fost sesizați de o persoană cu privire la faptul că, la o unitate medicală din localitatea Lădești, ar fi fost falsificate cererile pentru solicitarea urnei mobile. Aceștia s-au deplasat la fața locului și efectuează cercetări într-o cauză penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru stabilirea situației de fapt, în vederea luării măsurile legale ce se impun.