FOTO. ACCIDENT MORTAL pe un drum național din VÂLCEA. Un motociclist a decedat…

Cetățenii din Bălcești au fost, în această dimineață, martorii unui eveniment tragic. S-a petrecut pe…


Cetățenii din Bălcești au fost, în această dimineață, martorii unui eveniment tragic. S-a petrecut pe DN 65C, chiar în oraș. Un motociclist, care nu ar fi păstrat distanța regulamentară, s-a izbit violent de un SUV, iar impactul i-a fost fatal. Cadrele medicale ajunse la fața locului au încercat minute în șir să-l resusciteze, însă eforturile lor au fost în zadar.

Potrivit IPJ Vâlcea, din primele verificări efectuate de către polițiști, s-a stabilit că ar fi avut loc o coliziune între un autoturism și o motocicletă.

În urma impactului, conducătorul motocicletei, din păcate a decedat, fiind vorba de un bărbat de 67 de ani, din localitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.