FOTO. Soț și soție, morți într-un ACCIDENT CUMPLIT la VÂLCEA
UPDATE: Din câte se pare, mașina era în coborâre pe o pantă, iar, la intersecția…
UPDATE: Din câte se pare, mașina era în coborâre pe o pantă, iar, la intersecția cu drumul județean, șoferul nu s-ar fi asigurat, nu a efectuat virajul, mergând drept în față acolo unde era o prăpastie.
Doi soți din Gorj au decedat, în urmă cu puțin timp, într-un accident deosebit de grav ce s-a petrecut pe DJ 605C, în localitatea Alunu.
Polițiștii rutieri din Berbești, care au ajuns imediat la fața locului, au stabilit că este vorba de un autoturism care s-ar fi răsturnat într-un șanț.
Pompierii militari vâlceni au asigurat măsurile de prevenire și stingere, de descarcerare și prim ajutor. Cele două persoane implicate în accident au fost scoase destul de repede dintre fiarele mașinii.
Din păcate, femeia ar fi murit pe loc întrucât prezenta semne incompatibile cu viața, însă soțul ei a fost resuscitat minute în șir, din păcate fără rezultat.
“Din păcate, evenimentul rutier s-a soldat cu decesul celor două persoane care se aflau în autoturism, respectiv un bărbat în vârstă de 64 de ani care se afla la volan și o femeie de 60 de ani, ambii fiind din municipiul Târgu-Jiu, județul Gorj. În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier” – informează IPJ Vâlcea.