Peste 76% procent de promovabilitate la BAC în Vâlcea. Circa 150 de note de 10

Rezultatele la Bacalaureat 2024, înaintea contestațiilor, au fost publicate astăzi, 8 iulie, atât în centrele…

Rezultatele la Bacalaureat 2024, înaintea contestațiilor, au fost publicate astăzi, 8 iulie, atât în centrele de examen, cât și online, pe edu.ro. Candidații pot depune contestații în aceeași zi, între orele 12:00 și 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 12 iulie.

În Vâlcea, elevii au susținut examenul în 11 centre organizate la nivelul județului, fiind înscriși 2.386 de candidați. Rezultatele sunt destul de bune în urma unei scurte analize. Procentul de promovabilitate în județul nostru este de 76,12%. O singură medie 10 este la nivelul Vâlcii, fiind vorba despre un elev de la Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab” de la clasa de sociale. De asemenea, s-au mai înregistrat 4 medii de 10 la Limba Română, 59 de medii de 10 la proba a 2-a a bacalaureatului și 85 de medii de 10 la proba a 3-a a examenului.

Rezultatele la nivelul județului Vâlcea le puteți vedea aici: http://bacalaureat.edu.ro/Pages/JudetRezultMedie.aspx?jud=40