VÂLCEA. Dosar penal, amenzi și confiscări în urma unei acțiuni pe linie silvică
Zilele trecute, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul Ordine Publică –…
Zilele trecute, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu delegați din partea Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, au organizat și desfășurat activități pentru combaterea ilegalităților îndreptate împotriva fondului forestier național, vizând tăierea, transportul, deținerea, prelucrarea și comercializarea materialelor lemnoase în județul Vâlcea.
În acest sens, au fost verificați 2 agenți economici care desfășurau activități de exploatare, prelucrare și comercializare a materialelor lemnoase înlocalităților Bunești și Dănicei, din județul Vâlcea.
În urma activităților desfășurate au fost constate încălcări ale prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, context în care au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în cuantum de 10.000 lei.
De asemenea, a fost dispusă confiscarea cantităţii totale de aproximativ 60 metri cubi materiale lemnoase, diverse specii și sortimente, în valoare de aproximativ 35.000 lei.
Totodată, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de falsul informatic, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
SURSA : IPJ VALCEA/ sursă foto: arhiva