VÂLCEA. Ciobani bătuți cu bestialitate pentru că-și pășteau oile pe o pășune
Zilele trecute, un individ din comuna Grădiștea a fost încătușat de polițiști după ce ar fi exercitat acte de violenţă asupra două persoane. Victimele sunt doi ciobani care-și pășteau oile pe o pășune ce ar fi aparținut agresorului. Când i-a găsit pe terenul său, acesta din urmă a pus mâna pe o bâtă și i-a lovit cu bestialitate pe cei doi ciobani.
“În fapt, la data de 30 iulie 2024, în jurulul orei 21:00, un bărbat, de 37 de ani, din localitatea Grădiștea, ar fi agresat, pe un teren viran, două persoane, de 46 şi 51de ani, folosindu-se, în acelaşi timp, de un obiect contondent.
La faţa locului, a fost solicitat un echipaj medical, însă persoanele vătămate au refuzat să fie transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În baza probatoriului administrat, faţă de cel în cauză, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”lovire sau alte violenţe”, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – precizează IPJ Vâlcea.
foto ilustrativ