VÂLCEA. Dosare penale și amenzi usturătoare pentru un service și doi mecanici auto
La data de 22 august 2024, polițiștii din cadrulInspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu o echipă din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Vâlcea, au organizat și desfășurat o acțiune în vederea prevenirii și combaterii faptelor la regimul protecției mediului și respectarea legislației ce reglementează regimul deșeurilor, în municipiul Râmnicu Vâlcea și localitatea Lăcusteni.
În cadrul activității desfășurate, au fost verificați un agent economic și două persoane fizice care desfășurau activități de întreținere și reparație autoturisme, ocazie cu care polițiștii au identificat cantitatea de aproximativ 270 litri de ulei uzat și 350 de kilograme de deșeuri provenite din dezmembrarea autovehiculelor depozitate în condiții neconforme, fără a avea încheiate contracte valabile cu o societate specializată în eliminarea deșeurilor periculoase. În baza celor depistate, întreaga cantitate de deșeuri periculoase a fost indisponibilizată.
În urma abaterilor constate, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.000 de lei în conformitate cu prevederile O.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor și conform O.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului.
În cauză, au fost întocmite două dosare penale în care se efectuează cercetări, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
sursa: IPJ Valcea