ȘOCANT! Antrenor de karate, reținut la Vâlcea pentru agresiune sexuală asupra a patru minore în timpul cantonamentului
UPDATE 2: Antrenorul de karate din București, ce a fost acuzat de agresiune sexuală, faptă săvârșită în timp ce se afla într-un cantonament cu mai mulți minori la Voineasa (Jud. Vâlcea), a fost pus sub control judiciar și eliberat. Procurorul de caz de la Parchetul Brezoi nu a considerat că este cazul să-l ducă în fața instanței de judecată.
UPDATE: Nouă fete se aflau în cantonament cu antrenorul de karate, iar patru dintre ele au fost agresate sexual. Minorele au vârste de 11, 13, 15 și 17 ani. Suspectul va fi dus în fața instanței de judecata a Judecătoriei Brezoi cu o propunere preventivă.
Bogdan Daniel G., un antrenor de karate a fost reținut la Vâlcea sub acuzația de agresiune sexuală. Patru victime ar fi identificate până în prezent. Incidentul s-a petrecut în timpul unui cantonament organizat la Pensiunea Denisa din Stațiunea vâlceană Voineasa.
Conform surselor noastre, una dintre fete, aflată în cantonament, l-a sunat disperată pe tatăl ei cate se afla în București, plângând și țipând, și i-a spus că antrenorul a atins o colegă într-un mod nepotrivit. Părintele a alertat imediat autoritățile, sunând la 112, iar poliția s-a deplasat rapid la fața locului pentru a investiga situația.
În urma investigațiilor, acuzațiile împotriva antrenorului ar fi fost confirmate, iar acesta a fost reținut de poliție. Bărbatul este din București și, așa cum menționam, se afla la Voineasa în cantonament. Cazul este în continuare în curs de cercetare, autoritățile urmând să stabilească toate detaliile incidentului și să ia măsurile legale necesare.