FOTO. Lucrări de modernizare a drumului spre Releul Cozia
În această perioadă, RAJDP Vâlcea a desfășurat lucrări de modernizare a drumului care duce spre Releul Cozia, anunță președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu. Lucrări necesare pentru a facilita accesul către această zonă montană superbă, situată în Parcul Național Cozia. Modernizarea drumului va atrage cu siguranță foarte mulți vizitatori, contribuind astfel la dezvoltarea turistică a județului Vâlcea.
Intervențiile pe drum au inclus amenajarea platformei, tăierea vegetației și curățarea rigolelor, iar scopul final este de a asigura un traseu mai sigur și mai accesibil pentru vehiculele care circulă spre releu. Modernizarea drumului este parte dintr-un efort mai amplu al conducerii CJ Vâlcea de îmbunătățire a infrastructurii rutiere în zonele turistice și montane din județ.
”Facem drum bun până la Releul Cozia! Vâlcenii și toți cei care vor să urce până la Releul Cozia și să viziteze această zonă frumoasă de munte trebuie să știe că pot circula pe un drum bun.
Drumul are o lungime de 20 de km, din care 5 km sunt asfaltați. Pasionații de off-road își doresc ca restul drumului să rămână neasfaltat, dar pe noi ne interesează ca oamenii să circule în siguranță.
Tocmai de aceea, în această perioadă, colegii de la RAJDP Vâlcea au intervenit cu lucrări de amenajare a platformei drumului, curățarea rigolelor, precum și tăierea vegetației și a arborilor, pe toată lungimea drumului.
Avem în atenție toate drumurile județene și, în funcție de resursele financiare, vom interveni cu lucrări de asfaltare și pe acest drum care duce la Releul Cozia” – spune președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.