FOTO – Prins drogat la volan pe Valea Oltului, după ce a uitat să plătească carburantul la benzinărie
Un bărbat de 49 de ani, din Ialomița, a fost prins drogat la volan după ce a uitat să plătească carburantul la o benzinărie. Angajații stației peco au sesizat Poliția, iar individul a fost ulterior oprit în trafic. În urma testării cu aparatul DrugTest, polițiștii au constatat că acesta se afla sub influența substanțelor interzise. Incidentul a avut loc ieri, 16 septembrie 2024, în jurul orei 12:00, pe raza localității Brezoi (Valea Oltului), județul Vâlcea.
“Autoturismul a fost dat în atenția echipajelor din teren, acesta fiind identificat în zona de nord a municipiului Râmnicu Vâlcea.
La volanul autoturismului, polițiștii Serviciului Rutier au idetificat un bărbat în vârstă de 49 de ani, din localitatea Bărbulești, județul Ialomița.
În urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism.
Mostrele biologice recoltate au fost înaintate la IML, iar polițiștii continuă cercetările, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun” – precizează IPJ Vâlcea.