Bărbat din Vâlcea, trimis la închisoare pentru neplata unei amenzi penale
Un bărbat din Vâlcea a ajuns ieri la închisoare după ce, în anul 2020, a fost implicat într-un conflict violent, în urma căruia și-a rănit un prieten cu care consuma alcool. În urma altercației, acesta s-a ales cu un dosar penal și a fost trimis în judecată. Instanța l-a condamnat la o pedeapsă relativ ușoară, constând doar într-o amendă penală.
Cu toate acestea, bărbatul nu și-a achitat amenda în termenul stabilit, iar în conformitate cu legislația penală, neplata amenzii poate duce la transformarea acesteia în zile de închisoare. În consecință, autoritățile au decis transformarea amenzii în detenție, iar bărbatul a fost trimis la închisoare pentru a ispăși zilele de închisoare corespunzătoare sumei neplătite.
”La data de 25 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Drăgășani, împreună cu cei ai Postului de Poliție Lungești au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Drăgășani, față de un bărbat în vârstă de 56 de ani din localitatea Lungești.
Din cercetări reiese faptul că bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de 120 de zile de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de <lovirea sau alte violențe>, faptă comisă de către acesta în anul 2020. Bărbatul a fost condus în vederea încarcerării, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, județul Dolj” – se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.
foto ilustrativ