FOTO – Consiliul Județean Vâlcea a oferit premii pentru excelență la Gala Educației

Consiliul Județean Vâlcea a organizat azi, 4 octombrie 2024, Gala Educației Vâlcene, celebrând totodată și Ziua Mondială a Educației. Însă scopul principal al evenimentului a fost acela de a premia elevii cu performanțe remarcabile la învățătură. În cadrul galei, 33 de elevi care au obținut media 10 la examenele naționale din vară sau locul I la fazele naționale ale concursurilor și olimpiadelor finanțate de Ministerul Educației au fost recompensați cu premii în bani. De asemenea, profesorii care i-au pregătit au fost onorați cu diplome și trofee oferite de conducerea Consiliului Județean Vâlcea, ca semn de recunoaștere a muncii lor. Evenimentul a pus în lumină excelența în educație la nivelul județului Vâlcea și a scos în evidență importanța sprijinirii elevilor și profesorilor de top.

“Este seara dumneavoastră, a celor care aveţi grijă ca tinerii noştri din judeţul Vâlcea să fie educaţi şi buni, să performeze în materiile pe care le iubesc şi în felul acesta noi să privim cu mai multă încredere în viitor. Mi-am dorit această gală pentru că o fac din dragoste pentru voi, pentru că sunteţi frumoşi, pentru că sunteţi deştepţi şi pentru că pe toţi vă numesc ambasadori onorifici ai judeţului Vâlcea, pe voi cei care mergeţi să câştigaţi medalii, pe cei care ne reprezentanţi cu succes fie la matematică, fie în sport, fie în orice altă disciplină. (…)Consiliul Judeţean Vâlcea investeşte mult îi educaţie. Îmi spunea directorul Bibliotecii Judeţene că după Revoluţie nu s-a mai renovat nicio bibliotecă şi acum lucrăm la multe biblioteci din judeţul Vâlcea, facem săli de clasă, facem laboratoare de informatică, reabilităm şcoli şi aşa mai departe. Asta pentru că voi meritaţi şi Gala Educaţiei este un eveniment gândit în semn de preţuire şi apreciere pentru cei care învaţă carte, dar şi pentru cei care se asigură că aceste cunoştinţe îi vor duce mai departe” – a spus pe scenă președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Inițiatorul evenimentului Gala Educației Vâlcene, ajuns la a cincea ediție în Vâlcea, a fost Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, iar vicepreședinta Andra Bică s-a ocupat exemplar de organizarea manifestării. În cadrul acestei gale, 31 de elevi care au obținut locul I la olimpiade și concursuri naționale au primit câte 1.000 de lei, iar doi elevi cu media 10 – unul la Bacalaureat și unul la Evaluarea Națională – au fost recompensați cu câte 2.500 de lei. Fondurile pentru aceste premii au fost alocate din bugetul județului.