Furt de 17.000 de lei dintr-un autoturism, la Râmnicu Vâlcea: Adolescent suspect reținut de poliție

Un adolescent în vârstă de 14 ani, din Mihăești, a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii din Râmnicu Vâlcea, fiind suspectat de comiterea infracțiunii de furt calificat. Incidentul de care este acuzat a avut loc între 11 și 12 octombrie, când se pare că ar fi furat suma de aproximativ 17.000 de lei dintr-un autoturism parcat pe strada Hacman.

”În fapt, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în perioada 11 – 12 octombrie a.c., în intervalul orar 16:00 -06:00, persoane necunoscute ar fi sustras din interiorul unui autoturism care se afla parcat pe strada Hacman din municipiul Râmnicu Vâlcea, suma de aproximativ 17.000 de lei.

În acest sens, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar în urma verificărilor efectuate, a fost stabilită identitatea unui tânăr de 14 ani din localitatea Mihăești, bănuit de comiterea faptei.

Astfel, în baza probatoriului administrat, sub coordonadrea procurorului de caz, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în vederea luării unei măsuri legale.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, pentru furt calificat, în vederea documentării întregii activități infracționale.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – precizează IPJ Vâlcea.