Sancțiuni pentru președintele și locțiitorul unei secții de votare din Vâlcea

Sectie votare

La câteva zile după finalizarea alegerilor parlamentare, Biroul Electoral Județean (BEJ) Vâlcea a emis o decizie prin care președintele și locțiitorul secției de votare nr. 328 din Păușești- Măglași au fost sancționați cu avertisment. Hotărârea vine în urma unei sesizări depuse de mai mulți membri ai secției de votare, care au semnalat nereguli privind modul în care cei doi și-au îndeplinit atribuțiile în cadrul procesului electoral pentru alegerile de duminica trecută.

În urma analizei pe care BEJ a făcut-o, atât președintele, cât și locțiitorul nu au respectat cerințele legale și obligațiile care le reveneau conform Legii nr. 208/2015, generând situații conflictuale în activitatea biroului secției de votare. În raportul întocmit, s-a scos în evidență că aceste deficiențe au avut un impact asupra bunei desfășurări a procesului electoral.

Ca urmare, Biroul Electoral Județean a dispus sancționarea contravențională a celor implicați și comunicarea deciziei către Autoritatea Electorală Permanentă.