Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea rămâne pe pilot automat
Astăzi, cu o declarație politicoasă și o ușoară tentă de nostalgie, comisarul șef Gabriel Gherghe, cel care până azi a ocupat funcția interimară de inspector șef al IPJ Vâlcea, a anunțat că își încheie misiunea în această instituție. „Domnilor comandanți, astăzi se încheie misiunea mea la IPJ Vâlcea. Vă mulțumesc pentru modul în care m-ați primit în colectivul dumneavoastră și pentru colaborarea pe care am avut-o. Vă doresc numai bine și să ne vedem sănătoși!” – un mesaj elegant, demn de un lider, dar care ridică multe semne de întrebare.
Curios este faptul că, deși Gherghe s-a înscris la concursul pentru ocuparea definitivă a funcției de inspector șef, se pare că nu va mai participa. Într-o întorsătură neașteptată, fostul șef renunță la această oportunitate, iar motivele par învăluite într-o ceață la fel de groasă ca birocrația care caracterizează multe structuri publice.
Deși mandatul său a fost unul relativ scurt, Gabriel Gherghe părea să se fi acomodat la Vâlcea, în ciuda faptului că a găsit haos la IPJ. Părea hotărât să pună lucrurile pe roate. Se pare însă că roțile au deraiat înainte de a prinde viteză.
Un concurs mult așteptat… și mereu ratat
Situația de la IPJ Vâlcea devine din ce în ce mai interesantă, dar și mai bizară. De zeci de ani, comanda acestei instituții nu a mai fost ocupată prin concurs. Interimatele par să fie regula de bază, iar funcția de inspector șef a devenit o adevărată „misiune imposibilă”. Candidații, care au îndrăznit să se înscrie la numeroasele tentative de ocupare prin concurs a acestui post, ori au picat cu brio, ori nu s-a prezentat la examen.
Desigur, întrebări sunt multe: de ce Gabriel Gherghe, care părea hotărât să preia definitiv conducerea, nu mai participă la concurs? Este vorba despre presiuni politice, despre frustrări interne sau pur și simplu despre o schimbare de planuri personale?
Un lucru este cert: IPJ Vâlcea continuă să rămână într-o situație incertă, iar „misiunea” anunțată de Gabriel Gherghe se încheie înainte să devină cu adevărat vizibilă. Poate că, în final, nu „haosul” găsit la IPJ l-a speriat, ci imposibilitatea de a-l organiza.
Rămâne de văzut cine va prelua următorul „interimat” și, mai ales, dacă această instituție va reuși vreodată să aibă un inspector șef desemnat prin concurs, care să stea suficient de mult încât să lase o amprentă vizibilă. Până atunci, Vâlcea își continuă tradiția, iar noi nu putem decât să urmărim cu interes următorul episod din această poveste fără “happy end”.