Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret şi misiunea sa

9044E6E7-4421-4BB5-AE9C-209FF6D85A03

La Vâlcea, ca şi în celelalte judeţe din ţară, există câteva structuri menite să promoveze sportul şi un stil de viaţă sănătos în rândurile tinerilor. Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret este una dintre aceste organizaţii. Bazele acestei instituţii s-au pus în 1968, odată cu noua reîmpărţire administrativă a României. Pe-atunci, se numea Consiliul Judeţean pentru Educaţie Fizică şi Sport şi avea la conducere un preşedinte onorific şi un vicepreşedinte. În 1990, s-a transformat în Oficiul Judeţean pentru Educaţie Fizică şi Sport şi funcţiona ca un departament al Ministerului Sportului de atunci. 

Un an mai târziu, a capătat denumirea „Direcţia pentru Tineret şi Sport” şi avea la conducere un preşedinte. Instituţia a trecut printr-o nouă transformare în 2002. Devine „Direcţia de Sport – Vâlcea” şi este condusă de un director executiv. În noiembrie 2010, a devenit direcţie a Ministerului Educţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu două departamente, sport şi tineret – tabere. Ultima transformare a Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret s-a produs în 2013, când s-a înfiinţat Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret. În ultimii 12 ani, DJST Vâlcea a avut o conducere care, din motive la care nu ne vom referi acum, n-a prea profitat de multitudinea de oportunităţi ivite după aderarea României la Uniunea Europeană… pentru a-şi îndeplini misiunea. Cu toate acestea, funcţionează şi are chiar şi un program de audienţe şi lucru cu publicul. Directorul executiv al DJST Vâlcea acordă audienţe în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 10.00 şi 12.00. Programul cu publicul este de la ora 9.00 la 15.00, de luni până joi, iar vinerea se încheie la ora 13.00. În vremurile sale bune, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret organiza concursuri de proiecte pentru tineri, gale, premieri şi nu numai. Ori, acum, ultimul eveniment menţionat pe pagina web a instituţiei a avut loc în 2021. De ani buni, nu s-a mai auzit nici de tabere sau acţiuni la centrele de agrement ale DJST (Căciulata, Cozia, Brădişor). Mai mult, se pare că anul 2024 a fost cel mai auster din toată istoria direcţiei. Nicio acţiune, niciun proiect anunţat! Doar un fel de apel adresat cluburilor, de a comunica rezultatele obţinute pe anul în curs. Poate dă Dumnezeu şi, în al 12-lea ceas, se organizează o premiere sau un bilanţ! Poate că, şi prin implicarea noastră, a voastră, ajutăm această importantă direcţie să-şi îndeplinească misiunea. Aşa că orice idee, orice propunere, orice proiect este bine venit. Aşteptăm sugestiile voastre la Clubul de Presă – Vâlcea, dar le puteţi face şi direct, la DJST Vâlcea, la sediul din Rm. Vâlcea, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 24 (Sala Sporturilor „Traian”) sau folosind datele de contact: e-mail djst.valcea@mts.ro, telefon +40 250 734 314, fax +40 250 734 314, web site http://www.djstvalcea.ro.

Material realizat de Asociaţia Clubul de Presă – Vâlcea, în cadrul proiectului “Tineri bine informaţi, tineri activi şi sănătoşi” / Campania de informare beneficiază de fonduri de la Consiliul Judeţean Vâlcea