FOTO. DIICOT Vâlcea destructurează o rețea de trafic de droguri. Captură uriașă de droguri
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, alături de procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea, au finalizat cercetările într-un caz de trafic de droguri, în care un bărbat de 39 de ani a fost prins în flagrant delict. Acesta este acuzat de trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată, fiind suspectat că ar fi distribuit LSD, ecstasy și MDMA în luna decembrie 2024. În cadrul investigației, au fost efectuate două percheziții domiciliare în București, unde au fost descoperite aproximativ 20 de kilograme de canabis și alte substanțe ilegale, inclusiv MDMA și ciuperci halucinogene. Procurorii au dispus reținerea persoanei pentru 24 de ore, iar astăzi, aceasta a fost prezentată instanței pentru a solicita arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Jandarmeriei.
“Probatoriul administrat a relevat că, în luna decembrie 2024, persoana cercetată ar fi deținut și vândut 99 de timbre LSD, 17 comprimate de ecstasy și aproximativ 40 de grame de substanță MDMA (droguri de mare risc), indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale.
De asemenea, în aceeași perioadă, aceasta ar fi procurat diferite cantități de droguri de risc și mare risc, în scopul oferirii și comercializării, cu ocazia unui eveniment privat pe care ar fi urmat să îl organizeze în luna ianuarie, în București.
În urma celor 2 perchezițiilor domiciliare efectuate ieri, 15 ianuarie, în municipiul București, au fost descoperite și ridicate aproximativ 20 de kilograme de canabis și un kilogram de semințe de canabis (droguri de risc), 350 de grame MDMA și 350 de grame de ciuperci halucinogene (droguri de mare risc), peste 30 de pliculețe, borcane și recipiente, conținând diverse cantități de substanță solidă și lichidă, aflate în curs de expertizare, precum și ustensile, recipiente, unelte, echipamente și 3 cântare de precizie ce ar fi fost destinate prelucrării, ambalării și cântăririi drogurilor, toate purtând urme de substanță.
La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus reținerea persoanei cercetate în cauză, pentru 24 de ore, iar astăzi, 16 ianuarie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.