FOTO. Peste 250 de polițiști vâlceni protestează în Capitală împotriva “ordonanței trenuleț”

224AF253-8B02-4BFB-8F9E-44EB985968EF

Astăzi, peste 250 de polițiști din întreg județul Vâlcea participă la protestul organizat la București, fiind nemulțumiți de prevederile ordonanței cunoscute drept “trenuleț”. Nu mai puțin de cinci autocare au fost folosite pentru a transporta participanții.

Principala nemulțumire a protestatarilor vizează prevederile care anulează plata orelor suplimentare și a zilelor lucrate în weekend sau de sărbători legale, ceea ce, potrivit acestora, le reduce veniturile cu peste 1.000 de lei lunar. De asemenea, polițiștii au criticat faptul că măsurile luate le afectează echilibrul financiar și condițiile de muncă.

Manifestația din Capitală marchează punctul culminant al unei serii de proteste desfășurate timp de două săptămâni în mai multe localități din țară. Polițiștii au mărșăluit prin fața mai multor ministere și și-au exprimat nemulțumirile în fața Guvernului.

Reprezentanții IPJ Vâlcea au dat asigurări că participarea masivă la protest nu a afectat activitatea polițienească din județ, toate structurile fiind operaționale și capabile să asigure siguranța cetățenilor.