VIDEO. “Drumul Oaselor”, în lucru! Președintele CJ Vâlcea speră să îl deschidă până de Paște

Consiliul Județean Vâlcea continuă lucrările pe „Drumului Oaselor”, un drum ce a fost închis mai bine de două decenii. Inițiativa președintelui Constantin Rădulescu vizează refacerea și întreținerea segmentelor critice ale drumului, afectate de alunecări de teren și condiții meteo nefavorabile. Lucrările au început în luna iunie 2024 și se desfășoară în ritm destul de bun, astfel încât drumul să fie deschis cât mai curând.
“Vremea bună ne permite să lucrăm pe drumurile județene. Astăzi, am fost pe Drumul Oaselor, unde drumarii RAJDP lucrează pe sectorul dintre Berbești și Copăceni.
Lucrările pe Drumul Oaselor au început de anul trecut, cu defrișarea zonei, decolmatarea șanțurilor și a podețelor, dar și cu asfaltarea unui tronson de 2 km.
Vom lucra în continuare pe acest drum, fiindcă îmi doresc ca până de Paște să avem reabilitat și să redăm circulației sectorul de 10,5 km dintre Berbești și Copăceni.
Ne ținem de cuvânt și vom redeschide circulația pe Drumul Oaselor, un drum important pentru vâlcenii din această zonă și care a stat închis peste 20 de ani” – spune președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.