FOTO – Incendiu lângă gospodării în Zătreni. Bărbat intoxicat cu fum…

F608695A-1279-442E-90E2-3297F80BB654

Un bărbat a fost intoxicat cu fum în urma unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Zătreni. Victima a fost preluată de un echipaj SAJ și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Incendiul a fost semnalat cu puțin timp în urmă, precizează ISU Vâlcea, iar pompierii militari din Vâlcea au intervenit de urgență cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, mobilizate de la Stația de Pompieri Grădiștea. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau într-o zonă aflată în apropierea unor gospodării, astfel că s-a acționat prioritar pentru protejarea acestora, în paralel cu lichidarea incendiului.

Focul a fost stins rapid, în limitele găsite, prevenindu-se extinderea acestuia la locuințele din zonă. În urma incendiului, au ars 0,3 hectare de litieră și un hectar de vegetație uscată.

foto: ISU Vâlcea