Râmnicu Vâlcea: schimbare la salubritate, dar și controverse

B4C723F6-8161-4E59-81F7-D736E7BDEB36

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a informat publicul că, începând cu data de 15 aprilie 2025, serviciul de colectare separată și transport separat al deșeurilor menajere și similare va fi prestat de asocierea Environment Care Waste Management SRL – Brantner Environment SRL, desemnată câștigătoare în urma unei proceduri organizate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) pentru Serviciul de Salubrizare a localităților din județul Vâlcea. Contractul de delegare, semnat la începutul lunii martie, are o durată de doi ani.

Cu toate acestea, atribuirea contractului nu a fost lipsită de controverse. Mai mulți operatori economici activi în domeniul salubrizării și-au exprimat nemulțumirea față de modul de derulare a procedurii, contestând în instanță legalitatea și transparența procesului de selecție și chiar câștigând. Cu toate acestea, ADI Salubrizare merge mai departe și pune în practică acest contract. Începe totul cu Râmnicu Vâlcea, iar apoi se va extinde în tot județul.

Rămân totuși o serie de întrebări legitime privind procedura aleasă de ADI Salubrizare. Într-un domeniu extrem de sensibil, în care continuitatea și calitatea serviciilor au un impact direct asupra sănătății publice și a mediului înconjurător, orice suspiciune legată de organizarea licitațiilor sau de desemnarea operatorului câștigător trebuie tratată cu maximă seriozitate.

Eventualele contestații și dispute juridice ar putea pune piedici desfășurării efective a serviciului, existând riscul unor disfuncționalități în colectarea și transportul deșeurilor menajere la nivelul municipiului. Această posibilitate impune o abordare prudentă din partea autorităților, precum și o comunicare transparentă și permanentă cu cetățenii.

Rămâne de văzut dacă procedura de atribuire a fost conformă cu toate normele în vigoare și dacă, în eventualitatea unui litigiu extins, municipiul Râmnicu Vâlcea, dar și celelalte localități ale județului nostru vor reuși să evite o criză a serviciilor de salubrizare.