BAC 2025 începe cu emoții în Vâlcea: lucrări scanate pe loc și evaluare digitală

Bacalaureat

Începe examenul care separă adolescenții de viitorii adulți: BAC-ul 2025. Timp de trei zile, între 10 și 13 iunie, în județul Vâlcea, aproape 2.000 de tineri trec prin cel mai important test al vieții lor de până acum.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, „pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 1960 de candidați”, iar examenul se desfășoară în 9 centre din județ.

Probele scrise urmează calendarul național:

  • Marți, 10 iunie: Limba și literatura română (Proba E) a))
  • Miercuri, 11 iunie: Matematică sau Istorie, în funcție de profil (Proba E) c))
  • Vineri, 13 iunie: Proba la alegere, unde elevii pot opta pentru materii precum geografie, fizică, chimie, informatică, psihologie și altele (Proba E) d))

Startul se dă la ora 9:00, iar accesul în săli este permis până la 8:30. Timpul de lucru este de trei ore, cronometrate „din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen”.

O noutate importantă pentru candidați este faptul că, la finalul fiecărei probe, lucrările vor fi „scanate în faţa elevilor”. Trei elevi vor rămâne în sală până ce toate lucrările sunt înregistrate digital. Evaluarea se va face tot digitalizat, printr-o platformă gestionată de Ministerul Educației.

În plus, 17 elevi au cerut condiții speciale de examen, „conform procedurii privind asigurarea condițiilor de egalizare de șanse pentru elevii cu deficiențe de vedere, de auz și tulburări de neurodezvoltare”.

Primele emoții se vor risipi pe 20 iunie, când vor fi publicate rezultatele inițiale, în format anonimizat. Contestațiile se pot depune în aceeași zi, între orele 12:00 și 18:00, dar și pe 23 și 24 iunie. Rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie.

Pentru a trece cu bine examenul, fiecare candidat trebuie să obțină minimum nota 5 la toate probele scrise și o medie generală de cel puțin 6, pe lângă susținerea sau echivalarea tuturor probelor de competențe.