FOTO. Urs fugărit cu mașina pe o stradă dintr-o comună din Vâlcea! Locuitorii, revoltați că nu s-a dat RO-Alert

Scene neobișnuite, noaptea trecută, într-o comună din județul Vâlcea! Un pui de urs a fost surprins pe strada principală din satul Dângești din comuna Berislăvești, iar unul dintre localnici a încercat să-l alunge… cu mașina.
Incidentul a avut loc în jurul orei 23:30 și a stârnit panică printre locuitori. O femeie din sat a povestit totul pe rețelele de socializare, arătându-se nemulțumită de lipsa reacției autorităților.
„Atenție urs, pe strada Principală în Dângești!! La ora 23:30 l-a alergat soțul meu cu mașina, era pe strada principala în fața porții lui Cucu Sandu și familiei Stăvaru. Am sunat la 112 dar văd că nu s-au sinchisit să dea măcar un ro alert” – a scris femeia pe Facebook.
Deși pericolul putea fi real (ursoaica mamă putea fi în apropiere), oamenii se plâng că nu au primit niciun mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert. Ursul ar fi fugit în pădure, speriat de farurile mașinii, iar până la această oră nu s-au semnalat alte apariții.
Autoritățile nu au emis un punct de vedere oficial, însă localnicii cer mai multă implicare și măsuri clare în fața acestor apariții tot mai frecvente ale urșilor în zonele locuite.
Imagini aici: https://www.facebook.com/share/v/1CHssWuzQF/?mibextid=wwXIfr