SJU Vâlcea, peste media națională la gradul de ocupare a paturilor! Reorganizarea vine cu oportunități, nu cu tăieri drastice

Spitalul judetean valcea

Spitalul Județean de Urgență Vâlcea se situează peste media națională la gradul de ocupare a paturilor, într-un context în care zeci de spitale din țară vor trece printr-un proces de reorganizare.

Cu un grad de ocupare de 57,4%, cea mai importantă unitatea spitalicească din Vâlcea este printre primele 20 de spitale județene și de urgență din țară în urma analizei privind utilizarea eficientă a paturilor. Deși nu este în topul celor mai aglomerate spitale, Vâlcea se află peste multe alte județe unde gradul de ocupare abia trece de 40%.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că schimbările vor viza mai ales spitalele cu secții complet subutilizate:

„Nu se vor închide spitale, dar secțiile din spitale care au un grad redus de ocupare vor fi convertite în paturi de spitalizare de zi, adică acele intervenții care se pot face într-o singură zi și nu este necesară internarea pacientului. De exemplu, gastroscopii, colonoscopii și așa mai departe, acestea trebuie făcute în regim ambulatoriu”.

Pentru Spitalul Județean Vâlcea, reorganizarea nu înseamnă tăieri masive, ci șansa de a deschide secții noi și de a le dezvolta pe cele unde există cerere crescută – un pas important spre modernizare și adaptare la realitatea actuală din sistemul sanitar.

Mai mult, gradul bun de ocupare arată că spitalul este activ, că pacienții aleg să vină aici și că există o bază solidă pentru investiții viitoare în servicii medicale de calitate.

Gradul de ocupare al paturilor în spitalele județene si de urgență, în 2024:

  1. Spitalul Județean Slobozia – 37,9%
  2. Spitalul Județean Reșița – 41,0%
  3. Spitalul Județean Târgu Jiu – 41,2%
  4. Spitalul Județean Buzău – 44,5%
  5. Spitalul Județean de Urgență Ilfov – 45,0%
  6. Spitalul Județean Dr. Fogolyán Kristóf Sf. Gheorghe – 48,5%
  7. Spitalul de Urgență Louis Țurcanu (Timișoara) – 48,5%
  8. Spitalul de Urgență pentru Copii Galați – 48,6%
  9. Spitalul Județean Brăila – 49,4%
  10. Spitalul Județean Miercurea Ciuc – 49,6%
  11. Spitalul Județean Slatina – 50,4%
  12. Spitalul Județean Vaslui – 51,1%
  13. Spitalul Județean Călărași – 51,5%
  14. Spitalul Județean Galați – 51,7%
  15. Spitalul Județean de Urgență Ploiești – 51,7%
  16. Spitalul Județean Satu Mare – 52,0%
  17. Spitalul de Urgență Mavromati Botoșani – 52,5%
  18. Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca – 52,5%
  19. Spitalul Județean Giurgiu – 52,9%
  20. Spitalul de Urgență Sf. Maria Iași – 52,9%
  21. Spitalul Județean Târgoviște – 53,6%
  22. Spitalul Județean Drobeta-Turnu Severin – 53,6%
  23. Spitalul Județean Zalău – 53,7%
  24. Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș – 53,7%
  25. Spitalul de Urgență Târgu Cărbunești – 54,1%
  26. Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova – 54,5%
  27. Spitalul Județean Deva – 54,5%
  28. Spitalul Județean Bacău – 55,3%
  29. Spitalul Județean Cluj-Napoca – 55,3%
  30. Spitalul de Urgență Alba Iulia – 55,4%
  31. Spitalul de Urgență Piatra Neamț – 55,6%
  32. Spitalul Județean Râmnicu Vâlcea – 57,4%
  33. Spitalul Județean Focșani – 58,6%
  34. Spitalul Clinic de Urgență Târgu Mureș – 59,5%
  35. Spitalul Județean Pitești – 59,8%
  36. Spitalul Județean Arad – 62,3%
  37. Spitalul Județean Timișoara – 64,1%
  38. Spitalul Județean Sf. Spiridon Iași – 64,3%
  39. Spitalul Județean Constantin Opriș Baia Mare – 64,8%
  40. Spitalul Județean Oradea – 65,1%
  41. Spitalul Județean Sibiu – 66,6%
  42. Spitalul Județean Bistrița – 68,5%
  43. Spitalul Județean Brașov – 68,9%
  44. Spitalul Clinic de Urgență „Nicolae Oblu” Iași – 74,3%
  45. Institutul Inimii de Urgență „Nicolae Stăncioiu” Cluj-Napoca – 74,7%
  46. Spitalul Județean Constanța – 78,8%
  47. Spitalul Clinic Județean Mureș – 80,0%