Șofer din Vâlcea, prins pe DN 7 cu permisul suspendat și viteză peste limită

Rutiera razie amenda politie

Un bărbat de 37 de ani, din orașul Horezu, județul Vâlcea, a fost depistat de polițiștii rutieri din Argeș în timp ce gonea pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri din țară – DN 7. Incidentul a avut loc pe 19 august, în jurul orei 09:00, pe raza comunei Morărești.

Vâlceanul a fost surprins de radar cu 88 km/h într-o zonă unde limita este de 50 km/h. Polițiștii au descoperit rapid și un detaliu șocant: bărbatul figura în baza de date cu dreptul de a conduce suspendat.

Astfel, pentru viteza înregistrată, acesta a primit o sancțiune contravențională conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar pentru conducerea fără drept i s-a întocmit dosar penal.

DN7 – Drumul Național al nervilor și al ambuteiajelor, pe care zilnic circulă mii de șoferi – este cu atât mai periculos atunci când la volan se urcă persoane fără permis.

Cazul ridică din nou întrebarea: cât tupeu îți trebuie să conduci pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri din România, fără drept de a șofa?