FOTO – Polițiștii vâlceni au ieșit la o nouă vânătoare de vitezomani: peste 170 de amenzi și 13 permise reținute

Polițiștii vâlceni au ieșit din nou pe principalele drumuri din județ pentru a-i prinde pe șoferii grăbiți sau pe cei care ignoră regulile de circulație. Dimineața zilei de 5 septembrie a fost una aglomerată pentru oamenii legii, care au aplicat sancțiuni în valoare de aproximativ 50.000 de lei.
„În dimineața zilei de 5 septembrie a.c., în intervalul orar 06:00-10:00, Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, prin Serviciul Rutier, împreună cu Biroul Rutier și formațiunile rutiere din cadrul subunităților teritoriale, sprijiniți de polițiștii de ordine publică, au organizat și desfășurat o acțiune pe principalele artere de circulație din județ.
Scopul principal al activității l-a constituit prevenirea și combaterea vitezei excesive, precum și depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză” – precizează IPJ Vâlcea într-un comunicat de presă.
Rezultatele raziei:
- 201 autovehicule controlate și 239 de persoane legitimate;
- 51 de șoferi testați cu etilotestul și 2 pentru consum de substanțe interzise;
- 175 de amenzi aplicate, dintre care 140 pentru viteză, 3 pentru depășiri neregulamentare și una pentru consum de alcool;
- 13 permise reținute, majoritatea pentru viteză.
„Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice din județul Vâlcea” – au mai transmis reprezentanții IPJ.