FOTO. Aproape 400 de șoferi testați pentru alcool și droguri, în ultimele zile, la Vâlcea

26B50738-A8E8-4C86-A4A0-2585DBFD8478

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Vâlcea au fost prezenți în număr mare pe șosele, în perioada 26–28 septembrie, pentru a verifica respectarea regulilor de circulație.

În fiecare zi au participat, în medie, 32 de polițiști rutieri și 40 de polițiști de ordine publică, care au controlat 370 de autovehicule și au legitimat 395 de persoane.

Nu mai puțin de 382 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar alți 16 au fost verificați pentru consum de substanțe interzise.

Rezultatele controalelor:

  • 537 de sancțiuni contravenționale aplicate, dintre care 529 pentru încălcări ale Codului Rutier;
  • 205 amenzi pentru viteză;
  • 62 pentru abateri comise de bicicliști;
  • 12 pentru pietoni indisciplinați;
  • 9 pentru depășiri neregulamentare, plus alte nereguli.

De asemenea, polițiștii au reținut 58 de permise de conducere (31 pentru viteză, 9 pentru depășiri, 3 pentru alcool, 1 pentru lipsa documentelor și 14 pentru alte abateri), precum și 25 de certificate de înmatriculare.

Valoarea amenzilor aplicate în cele trei zile s-a ridicat la aproximativ 200.000 de lei, iar polițiștii au constatat și 7 infracțiuni la regimul circulației.