În timp ce Poliția Română verifică cazurile de violență domestică din țară, Vâlcea arată că se poate: numărul faptelor a scăzut cu peste 30%

Politie violenta domestica

Sursă foto: EuropaFM.ro

După tragedia din Teleorman, unde o femeie a fost ucisă de fostul soț chiar în fața copilului de trei ani, Poliția Română a declanșat o amplă acțiune de verificare la nivel național privind modul în care sunt gestionate cazurile de violență domestică.

Conducerea IGPR a precizat că la nivelul unităților din teritoriu s-au transmis, „cu caracter permanent”, mai multe măsuri şi linii de acţiune al căror rol este de a-i pregăti continuu pe poliţişti şi care vizează inventarierea tuturor cazurilor „cu potenţial de escaladare” şi „întărirea cardului dispoziţional”.

„A fost emisă o dispoziţie privind modalităţile concrete de intervenţie în aceste cazuri. În concret, au fost transmise sarcini cu privire la inventarierea tuturor cazurilor de violenţă domestică, de analizare a acestora şi de luare a măsurilor ce se impun. În perioada imediat următoare vor fi efectuate analize cu privire la toate cazurile de violenţă domestică, măsurile concrete luate pentru toate aceste activităţi, de exemplu protecţia victimelor violenţei domestice” – a anunţat şeful Poliţiei Române, chestorul Benone Marian Matei.

Situația din județul Vâlcea: scădere cu peste 32% a cazurilor de violență domestică

În județul Vâlcea, cifrele arată o evoluție pozitivă. În primele zece luni ale anului 2025, numărul faptelor de violență domestică a scăzut cu peste 32%, de la 944 de cazuri înregistrate în 2024, la 634 în acest an.

Polițiștii au emis 183 de ordine de protecție provizorii, dintre care 55 au fost transformate ulterior în ordine definitive. Pentru 25 de cazuri s-a dispus montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere pe agresor – o măsură considerată crucială în prevenirea tragediilor.

În total, în județ există 84 de ordine de protecție active, dar până acum nu s-a ajuns la nicio situație care să escaladeze într-un eveniment grav și sperăm să nici nu fie cazul.

În mod cert, această evoluție demonstrează că măsurile luate – fie că vorbim despre ordine de protecție, fie despre monitorizarea electronică – funcționează atunci când sunt aplicate corect și respectate.

Apelul șefului IPJ Vâlcea către victime: „Dispozitivul electronic nu este o pedeapsă, este o protecție”

Șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea, comisarul șef Puiu Dorel Călinescu, afirmă că vor continua să fie fermi și consecvenți în aplicarea măsurilor de prevenire a violenței domestice.

“Adresăm un apel tuturor femeilor aflate în situații de violență domestică: nu ezitați să cereți ajutor și să apelați numărul unic de urgență 112. Poliția va răspunde prompt fiecărui apel și va acționa pentru siguranța dumneavoastră. Reamintim că dispozitivul electronic de monitorizare nu reprezintă o sancțiune, ci o măsură de protecție menită să prevină repetarea actelor de violență. Vă încurajăm să acceptați această măsură, deoarece vă poate salva viața” – a declarat șeful Inspectoratului comisar șef Călinescu Puiu Dorel

Mesajul autorităților este clar: fiecare victimă trebuie să aibă curajul să ceară ajutor și să accepte măsurile de protecție, pentru că fiecare decizie de acest fel poate face diferența dintre viață și moarte.