FOTO: Un adolescent de 17 ani, băut la volan, s-a răsturnat cu mașina la Tomșani
Un accident rutier a avut loc azi-noapte, în jurul orei 02:00, în comuna Tomșani, unde un tânăr de doar 17 ani a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu autoturismul pe carosabil.
Polițiștii Secției 7 Măldărești, ajunși rapid la fața locului, au găsit mașina avariată la intersecția DJ 646 cu strada Mirești. Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că minorul, care evident că nu avea permis de conducere, consumase alcool înainte de a porni la drum. Testarea cu etilotestul a indicat 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În timp ce conducea, tânărul ar fi pierdut controlul direcției, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se cu autoturismul. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului, apoi a fost transportat la Spitalul Județean Vâlcea pentru investigații suplimentare.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și ce măsuri legale vor fi luate.
