FOTO – ACCIDENT pe DN 67, la Bunești. Trei persoane evaluate medical…
IPDATE 2: Din primele verificări efectuate de polițiști s-a stabilit că un bărbat de 65 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și ar fi intrat în coliziune cu un alt vehicul, condus de un bărbat de 71 de ani, tot din municipiul Râmnicu Vâlcea. În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto, precum și un pasager în vârstă de 52 de ani, din Râmnicu Vâlcea, aflat în autoturismul condus de bărbatul de 65 de ani, au fost răniți și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
UPDATE: La locul intervenției s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu cu modul de descarcerare, o ambulanță TIM (Terapie Intensivă Mobilă) și un echipaj SMURD, din cadrul Punctului de Lucru Bunești și Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea. În accident au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului au rezultat 3 victime, toți bărbați. După evaluarea medicală, persoanele au fost transportate la UPU Vâlcea de echipajele SMURD și TIM.
Accident rutier în urmă cu puțin timp pe DN 67, pe raza comunei Bunești. Din primele informații, două autoturisme au intrat în coliziune frontală. La fața locului sunt evaluate medical trei persoane, urmând a se stabili dacă vor fi transportate sau nu la spital. Traficul în zonă este blocat! Vom reveni cu amănunte!
