VIDEO. Trafic intens pe DN 7 – Valea Oltului. Atenție, ninge abundent!

Dn 7 ninsori valea oltului noapte

DN 7 - ninsori

Traficul se desfășoară cu dificultate pe DN 7, pe Valea Oltului, unde valorile de trafic sunt foarte ridicate, mai ales în contextul condițiilor meteo nefavorabile. Ninge abundent, iar carosabilul este acoperit pe alocuri de zăpadă și polei.

Drumarii de la DRDP Craiova (Secția Vâlcea) sunt la datorie, spun ei, și intervin constant cu utilaje dotate cu lamă și material antiderapant, pentru a menține circulația deschisă și în siguranță. Chiar și așa, înaintarea se face lent, iar răbdarea șoferilor este serios testată.

Autoritățile le recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență, să reducă viteza și să își adapteze stilul de condus la condițiile de iarnă, pentru a evita incidentele neplăcute.

sursă video: DRDP Craiova