VIDEO. Acțiune a Salvamont Brezoi în Munții Latoriței: tânără accidentată, coborâtă în siguranță
O intervenție Salvamont s-a desfășurat, în această seară, în Munții Latoriței, acolo unde salvamontiștii din cadrul Serviciului Salvamont Brezoi au intervenit pentru a asigura primul ajutor medical și transportul unei persoane accidentate.
Incidentul a avut loc în zona stânei Noptese, pe traseul montan parcurs de un grup format din trei băieți și o fată, care urcau din Curmătura Vidruței spre vârful Fratoșteanu Mare. Potrivit informațiilor, tânăra de 26 de ani s-a accidentat în momentul în care a încercat să-și scoată piciorul din zăpadă, suferind o ruptură de ligamente (din primele date).
Salvamontiștii au ajuns rapid la fața locului, au stabilizat victima și au început coborârea către Curmătura Latoriței, unde au fost așteptați de o ambulanță pentru preluarea și transportul tinerei la spital.
Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, iar starea persoanei accidentate este stabilă. Salvamontiștii reamintesc turiștilor importanța echipamentului adecvat și a prudenței, mai ales în zonele unde zăpada persistă.
