FOTO/VIDEO. ACCIDENT în fața POLIȚIEI RUTIERE VÂLCEA

06A9986F-5E8C-4EC4-A47B-8063C527A5BF

UPDATE: Reacția OFICIALĂ a IPJ Vâlcea: “Din primele verificări a reieșit că un tânăr de 21 de ani, din orașul Băbeni, aflat la volanul unui autoturism, pe fondul oboselii și al vitezei excesive, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat într-un cap de pod, iar ulterior în coliziune cu autospeciala de poliție neinscripționată, aflată la ieșirea din curtea Serviciului Rutier pentru a pătrunde pe carosabil. În urma evenimentului nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.  De asemenea, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.620 de lei, conform prevederilor legale în vigoare” . 

Un nou accident rutier a avut loc astăzi, 15 ianuarie 2026, în județul Vâlcea. Incidentul s-a produs în zona Râureni, pe sectorul cunoscut drept „4 benzi”, chiar în fața sediului Serviciului Poliției Rutiere Vâlcea.

Conform primelor informații, în eveniment au fost implicate două autoturisme. Un polițist aflat la volanul unui Volkswagen Touareg, autovehicul aparținând Ministerului Afacerilor Interne, ar fi încercat să iasă din curtea SPR pentru a intra în trafic, moment în care mașina a fost lovită de un alt autoturism. Se presupune că șoferul acestuia din urmă ar fi adormit la volan.

Este important de precizat că autospeciala de poliție nu apucase să pătrundă pe carosabil, ci se afla în manevra de intrare în trafic. Potrivit datelor oficiale, accidentul s-a soldat exclusiv cu pagube materiale, fără victime.