Râmnicu Vâlcea, în centrul unei anchete internaționale: percheziții într-un dosar ce vizează o platformă online suspectată că facilita asasinate (foto)

F7EC195B-4BE0-47D4-98C5-9922F06B3525

Râmnicu Vâlcea se află în prim-planul unei anchete penale cu ramificații internaționale, după ce procurorii DIICOT – Structura Centrală au efectuat, pe 14 ianuarie 2026, percheziții domiciliare în municipiul nostru, dar și în București într-un dosar deschis la solicitarea autorităților din Marea Britanie. Acțiunile au vizat o rețea suspectată de activități extrem de grave, desfășurate prin intermediul unei platforme online.

Potrivit anchetatorilor britanici, site-ul investigat ar fi fost folosit pentru a facilita contractarea de asasini, fiind implicat în fapte precum constituirea unui grup infracțional organizat, instigare și tentativă la omor calificat, dar și spălarea banilor. Platforma ar fi funcționat exclusiv cu plăți în criptomonede, utilizând un sistem de tip escrow pentru a asigura anonimatul utilizatorilor și pentru a îngreuna urmărirea fluxurilor financiare.

În urma perchezițiilor efectuate la Râmnicu Vâlcea și București, autoritățile au descoperit și indisponibilizat mai multe dispozitive de stocare a datelor, criptomonede în valoare de aproximativ 650.000 de dolari, precum și sume importante de bani în numerar: peste 290.000 de lei și aproape 50.000 de euro. Doi cetățeni români au fost audiați în cursul aceleiași zile.

„Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea și al jandarmilor. Ancheta este realizată în cooperare cu autoritățile judiciare din Regatul Unit” – se arată în comunicatul DIICOT.