Noapte tragică la Vâlcea: încă un bărbat a murit carbonizat după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări
O noapte de coșmar în județul Vâlcea. Un incendiu violent izbucnit la o locuință din localitatea Laloșu s-a soldat cu moartea unui bărbat, găsit carbonizat în interiorul casei. Este a doua victimă carbonizată înregistrată în doar câteva ore, după un incident similar produs la Galicea, în jurul miezului nopții.
Pompierii militari vâlceni au fost alertați în cursul nopții, după ce s-a anunțat că o casă arde generalizat și că există posibilitatea ca o persoană să fie surprinsă în interior. La fața locului au intervenit de urgență echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Măciuca și Garda Balș (ISU Olt), cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SAJ.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la întreaga construcție, iar acoperișul și tavanul locuinței erau deja prăbușite. Salvatorii au acționat cu prioritate pentru căutarea unei eventuale victime, în paralel cu operațiunile de stingere.
După lichidarea incendiului, în interiorul casei a fost descoperit trupul neînsuflețit al unui bărbat, carbonizat.
Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a izbucnirii incendiului este folosirea unor mijloace de încălzire necorespunzătoare, jarul sau scânteile provenite de la sobă fiind considerate principalele surse de aprindere.
Tragedia de la Laloșu vine la scurt timp după un alt incendiu mortal, produs în localitatea Galicea, tot pe timpul nopții, unde o persoană și-a pierdut viața în condiții similare. Autoritățile atrag atenția asupra riscurilor majore generate de sistemele de încălzire folosite necorespunzător, mai ales în sezonul rece.
