Drumul spre crame din Drăgășani, închis după o alunecare de teren

30F94BDE-549C-44BD-B5F8-37973307FA7B

Drumul care duce spre crame importante din Drăgășani – strada Dealul Viilor, una dintre puținele mize turistice reale ale celui de-al doilea municipiu din județul Vâlcea, a fost închis circulației după o alunecare de teren produsă în urma precipitațiilor abundente din ultimele zile. Decizia a fost luată de autoritățile locale, în cadrul unei ședințe a Comitetului pentru Situații de Urgență, din motive de siguranță rutieră.

Porțiuni din șosea au fost afectate serios, iar riscul pentru șoferi a fost considerat prea mare pentru a permite circulația în continuare. Până la remedierea situației, traficul este deviat pe rute ocolitoare, stabilite de autorități, dar încă neanunțate. Momentan, nu a fost anunțat nici un termen clar pentru începerea lucrărilor de consolidare și reparație.

Închiderea drumului lovește direct în accesul către crame din Drăgășani, practic singura zonă care mai aduce vizitatori și un strop de vizibilitate orașului. În rest, municipiul pare blocat într-un prezent tern: fără proiecte mari, fără investiții notabile și fără o direcție clară de dezvoltare. Iar când până și drumul spre vin — simbolul local — cedează la prima serie de ploi serioase, imaginea de ansamblu a Drăgășaniului devine greu de ignorat.