FOTO – Incendiu devastator noaptea trecută într-o gospodărie din Vâlcea. Zeci de păsări salvate

1AFAAC76-12F9-4402-BEF0-BCCEEA1C15DA

Un incendiu puternic a izbucnit noaptea trecută într-o gospodărie din Păușești Otăsău, sat Buzdugan, punând pe jar întreaga zonă. Flăcările au cuprins mai multe anexe, iar intervenția pompierilor a fost una contracronometru.

La fața locului au ajuns echipaje din cadrul Punctului de Lucru Bunești, cu două autospeciale de stingere. La sosirea acestora, focul se manifesta la trei anexe din lemn, existând riscul extinderii incendiului la construcțiile din apropiere.

Pompierii nu s-au luptat doar cu flăcările, ci și cu temperaturile inuman de scăzute. Însă au reușit să stingă incendiul și să limiteze pagubele. Au ars anexele gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, împreună cu bunurile aflate în interior.

Partea bună este că au fost salvate 65 de păsări – 40 de găini și 25 de porumbei – precum și alte construcții din gospodărie. Din fericire, nu au fost victime.

Primele verificări indică drept cauză probabilă un scurtcircuit electric.