FOTO/VIDEO. Accident cu trei victime în intersecția Mihai Viteazu cu Bulevardul Tudor Vladimirescu

36E38415-B111-4D64-AD89-BD4B6268A146

UPDATE: Din primele verificări efectuate la fața locului s-a stabilit că un bărbat, în vârstă de 80 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui vehicul condus de un bărbat de 32 de ani. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 32 de ani, precum și a unui pasager aflat în autoturismul condus de acesta, respectiv un bărbat de 35 de ani. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Două mașini au fost implicate într-un accident, marți la prânz, în intersecția dintre strada Mihai Viteazu și Bulevardul Tudor Vladimirescu din municipiul Râmnicu Vâlcea. Din fericire, nu s-au anunțat persoane încarcerate, însă sunt trei victime care au solicitat transportul la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vâlcea.

La fața locului intervin echipaje ale Ambulanței, pompierilor și poliției. Cauzele accidentului nu sunt încă cunoscute. Vom reveni cu detalii.