FOTO – Razie matinală împotriva „piraților” din taxi, în Vâlcea. Amenzi și mașini trase pe dreapta

20E891C6-0D7C-49CE-AA95-554DEF671D8A

Polițiștii din Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea au ieșit la primele ore ale dimineții într-o acțiune amplă pentru combaterea taximetriei ilegale pe mai multe rute circulate din județ.

Între orele 06:00 și 10:00, echipe ale Serviciului Rutier, Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea și Formațiunii Rutiere Drăgășani, alături de reprezentanți ai Corpului de Control al Prefectului, au verificat mașinile care efectuau transport de persoane pe traseul Drăgășani – Olanu – Galicea – Râmnicu Vâlcea – Călimănești și retur.

14 mașini verificate, 8 sancțiuni aplicate

În doar câteva ore, au fost controlate 14 autovehicule. Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, majoritatea în baza Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și închiriere. Valoarea totală a amenzilor: 3.500 de lei. Pe lângă sancțiuni, oamenii legii au luat și măsuri ferme:

  • două suspendări ale dreptului de utilizare a vehiculului pentru 6 luni;
  • reținerea a două certificate de înmatriculare;
  • ridicarea a patru plăcuțe de înmatriculare;
  • reținerea unui atestat profesional de taximetrist și a unei autorizații taxi.

Transport contra cost, fără autorizație

Printre cazurile constatate se numără cel al unui bărbat de 65 de ani din Stoilești, prins pe DJ 678A, în Galicea, în timp ce transporta persoane contra cost fără autorizație pe ruta Olanu – Galicea – Râmnicu Vâlcea. Acesta a fost amendat cu 1.000 de lei, iar mașina nu va mai putea fi folosită pentru astfel de activități timp de șase luni.

Un alt șofer, în vârstă de 49 de ani, din Ionești, a fost depistat pe DN 64, în Prundeni, efectuând transport de persoane fără autorizație pe ruta Drăgășani – Râmnicu Vâlcea. Și în acest caz, polițiștii au dispus suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului pentru șase luni.

Prins de două ori în aceeași dimineață

Un caz aparte a fost cel al unui taximetrist din Râmnicu Vâlcea, în vârstă de 55 de ani. La ora 07:25, acesta a fost oprit în Călimănești, unde efectua transport într-o altă localitate decât cea pentru care era autorizat. Polițiștii i-au reținut atestatul profesional.

La mai puțin de o oră și jumătate, în jurul orei 08:40, același șofer a fost depistat din nou, pe o stradă din municipiu, transportând persoane fără a deține atestat profesional. De această dată, polițiștii au reținut autorizația taxi, iar amenzile aplicate în acest caz au ajuns la 2.500 de lei.